Nici nu cum să încep,sunt emoționat...nostalgie,orgoliu,școală,copilărie, cu asta'mi asociez eu toamna, ploi , amintiri și un fel de melancolie sufletească ascunsă , am o stare amestecată cu visare și cu doraința de izolare , tristețe ușoară.Mi-e trist atunci cînd se mai termină o vară,e un semn că uncă un an din viața ta a fost suflat de timp și pentru fiecare in parte această vară are o istorie,cineva s-au cunoscut, undeva s-a creat o iubire nouă,cineva și-a întîlnit acel ea/el la tabără sau la bunelu-n sat care v-a rămîine în memoria ca cea mai super vară...Dar eu scriu , îmi amintesc de acel ghiozdan care era de două ori mai mare ca mine , mereu răcoarele ăsta de seară îmi amintea că suntem aproape de un nou an școlar,atunci cînd îți este dor să-ți vezii colegii care ți-au lipsit trei luni , emoțiile celea care te copleșesc la careul solemn și primele ore care trec cele mai greu,primul eseu- cum ți-ai petrecut vara, asta îmi lipsește mult.Îmi lipsește și ea , ochii ei verzi și părul roșcat aprins,finețea ei,zîmbetul,obrajii cu acele găurele micuți,scrisorele care erau pline de emoții.E straniu să-ți amintești de cineva care atunci nici nu bănuiai că te va schimba atît de mult peste ani.
p.s ai observat cum a trecut timpul??
p.p.s dar tu ai istoria ta de vară?
0 coment.:
Trimiteți un comentariu