În ziua aceea fusese atât de frig cum nu a mai fost niciodată în Decembrie, aveai năsucul roșu, priveai atent în ochii mei.Stăteam ambii bocnă, m-ai cuprins strâns , simțeam cum respirai tremurat și repede șoptindu-mi :
- te iubesc.
Te-am sărutat încet pentru că știam o să-ți fie mai bine și team strâns la piept, tăcerea pe care o iubeam mult, cea mai scumpă tăcere, atunci te-am iubit mai mult ca oricând.Ți-am furat mirosul, un miros cald ce te încălzește ca-n zelele astea de iarnă.Vreau doar să te privesc adânc , să-mi zâmbești ușurel nimic mai mult.Să știu că-mi ești alături până la sfârșitul nostru, să fiu fericit cu tine, să te iubesc, să mă iubești, să exiști ,să fii, să fii a mea.
-te iubesc -îmi repetă ea strânsa în brațele mele.
-privește-mă , vreau să-ți văd privirea - i-am șoptit eu.
În ochii tăi sclipitori puteai citi iubirea pe care o împărtăși cu mine.Te iubesc, te vreau, te ador, te implor și mi-e frică, mi-e frică să te pierd... sau să nu te mai găsesc.
Mă doare să-mi răscolesc cutia mea de amintiri , tu nu mai ești , nu mai ești a mea , dar ești ,ești o amintire pe care o voi păstra mereu , dulcea mea iubire.
